Autoritățile europene din domeniul protecției datelor cu caracter personal au emis amenzi de aproape 293 milioane euro în primii trei ani de la introducerea Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR). România ocupă locul al treilea în rândul statelor cu cele mai multe amenzi.
Autoritățile europene din domeniul protecției datelor cu caracter personal au aplicat 250 de amenzi pentru nerespectarea normelor GDPR până la finele lunii martie, în valoare totală de peste 153 milioane de euro. Cea mai mare amendă a fost dispusă în Franța, împotriva Google, iar cea mai mică în Ungaria.